Bun venit pe paginile primului catalog  de vinuri TOP 100 din România

ASOCIAȚIA WINB DEVELOPMENT, primul centru acreditat WSET din România, în colaborare cu partenerul tehnic WineBook am organizat primul concurs Top 100 Vinuri din Soiuri Românești la Hotel Kronwell Brașov în februarie 2018.

Ne-am convins atunci că rezultatele meritau să fie publicate într-un catalog elegant mai degrabă decât să postăm o simplă listă pe rețelele de socializare sau pe forumurile de specialitate. E unul dintre motivele pentru care ne-a luat mai mult timp pentru publicare dacât am anticipat inițial.

Juriul selectat a fost compus din oenologi, cadre universitare și absolvenți WSET. Patru comisii a câte șapte jurați fiecare, fiecare etichetă a fost evaluată de către două comisii diferite, adică fiecare vin a fost degustat de către 14 jurați înainte de a fi medaliat. Au fost acceptate pentru a intra în concurs exclusiv soiuri românești. Producătorilor nu le-a fost percepută nici o taxă de participare. Numărul exact al etichetelor participante a fost 140.

În ceea ce privește catalogul, acesta conține o scurtă descriere a fiecărui vin medaliat, articole și interviuri cu reprezentanți, oenologi și proprietari ai unor crame cunoscute în industria vinului din România și care au sprijinit material acest proiect. O extraordinară experiență oferită vouă bilingv!

Vă întrebați ce urmează? Dorința noastră este să creștem în mod controlat. Avem nevoie de un juriu care să vorbească într-o limbă comună, să rămânem transparenți și democratici sub toate aspectele. Vital este să câștigăm și să conservăm credibilitatea consumatorului și producătorilor.

Următorul eveniment din această serie va avea loc la Hotel Kronwell Brașov în perioada 1-3 martie 2019 sub denumirea de Top 100 Vinuri Românești și va certifica intrarea în concurs și a soiurilor internaționale, dar cu focus tot pe soiurile românești și cu un supliment special pentru Inițiativa Fetească Neagră. Și desigur evenimentul tematic anual Wine Wine Evenings care a ajuns deja la a 6-a ediție.

Scroll to top